Arma secretă românească

0

Am văzut recent un documentar despre “fiestele” spaniolilor și atunci m-a lovit: noi românii nu avem astfel de sărbători în care să ne bucurăm împreună, nu râdem împreună, nu plângem împreună, facem totul separat, cu ai noștrii.

Că nu suntem uniți se știe, e ca în bancul cu cazanul cu zmoală care nu are nevoie de un drac să-l păzească pentru că dacă se ridică vre-unul îl trag restul de picioare în jos.

Nu avem încredere în imperiul zilei (fie că sunt turci, unguri, ruși, nemți sau americani) dar mai ales în conducătorii noștrii, care ne vând ieftin cu orice ocazie.

Nu credem că cineva ne ocrotește, salvarea nu vine, poliția nu vine, statul e o glumă proastă, performăm în ciuda condițiilor, ca un înotător care se antrenează fără bazin, pentru că știm că doar singuri reușim.

Nu-i vina comuniștilor sau a lui Dragnea și nu e treabă nouă, NEÎNCREDEREA e arma secretă a românului și nu e de blamat în nici un fel, că asta ne ține prin preajmă de mai bine de 2000 de ani, ne face supraviețuitori. (sigur nu vom clădi vreodată un imperiu că pentru asta ar trebui să lucrăm împreună, dar asta e)

Să păstrăm neîncrederea aproape ca pe cel mai puternic aliat și să intrăm cu ea la braț într-un supermarket.

Ți-am arătat imagini generice cu 80% din marfa din magazin, toate produse după standarde de calitate stricte, care sunt aprobate de autoritățile statului spun că sunt ok să le mănânci. Aceleași autorități care au avut pe Coca Cola ca sponsor oficial al României la președinția UE.

Să te întreb ceva: dacă ai putea să duci pe cineva care a trăit acum 200 de ani la cumpărături ar recunoaște ambalajele astea colorate ca fiind mâncare?

Dar acum?

Mâncarea nu are brand! Pantofii, mașina, aparatul de aer condiționat, calculatorul, telefonul astea au brand pentru că sunt rezultatul ingineriei, dar mâncarea nu trebuie să fie rezultatul ingineriei, nu trebuie tunată în nici un fel, trebuie să fie recunoscută de orice om care a trăit vreodată pe pământ.

Toate produsele din cutiile colorate purtătoare de branduri te omoară! Tu nu ai fost proiectat pentru ele, ar trebui să aibe etichete ca țigările: Biscuiții cauzează insulino rezistență, diabet, impotență, orbire, infarct și cancer. Nu e vreo teorie bizară, e o chestiune de timp. Mâncarea procesată îți fură 30 de ani de viață!

Românii sunt datori să facă revoluția! Noi avem ceva foarte valoros în vremurile aste pline de “bullshit”: nu punem botul la vrăjeală și suntem bănuitori, avem sfântul graal al acestor vremuri: NEÎNCREDEREA. De data asta avem toate motivele: ăștia (big food; big pharma) încearcă să ne omoare! (bine ei vor să facă bani, moartea noastră e bașca)

Mănâncă doar mâncare fără etichetă!

Nu mă crezi? Am scris aproape 100 de articole pe tema asta, răsfoiește-le și vezi dacă bat câmpii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here