Dieta longevității – câștigă 30 de ani!

4

Valter Longo e numărului 1 mondial în longevitate, omul are 25 de ani de cercetare, e directorul Institutului de Longevitate din cadrul Universității California și al Programului de Longevitate din cadrul Institutui de Oncologie din Milano.

Omul zice așa: Dacă dai la o parte bolile cardiovasculare, cancerul și diabetul prelungești viața cu 12 ani (mie asta mi se pare șmecherie și de aia tot opresc lumea pe stradă să le vorbesc despre religia keto mai ceva ca adventiștii), dar cică dacă întârzii îmbătrânirea câștigi până la 30 de ani în plus. (Joac-o p-asta, când am descoperit și eu cum se joacă treaba pentru 12 ani, vine ăsta cu nivelul următor, de 30. Mă bag și la asta dar dacă mă vedeți trecând aveți grijă să nu vă scape vreo cărămidă că-i păcat zău de tot efortul.)

Care sunt recomandările lui:

  • Dietă pescetariană bazată pe plante și pește de 2-3/ săptămână și mai la bătrânețe ouă, brânză feta, iaurt de capră
  • Consumă proteine suficiente dar puține – 0.68-0.79g/kg de greutate corporală (ideală), din care minim 30g la o masă. De la 65 de ani încolo mărește porția zilnică cu 10-20% ca să nu pierzi mușchi.
  • Minimizează zahărul și grăsimile rele, mănâncă grăsimi bune și carbohidrați complexi. Adică mănâncă ulei de măsline, somon, migdale, nuci și stai departe de grăsimile hidrogenate; mănâncă legume (fasole, linte, soia, alune), dar stai departe de pâine, orez, paste, fructe. (el zice că discuția low carb – low fat e lipsită de sens și că trebuie din amândouă dar cu creier, nu da nenea, doar zic ce zice omul, dealtfel argumentează că proteinele animale și zahărul activează genele de îmbătrânire accelerată!!!!)
  • Asigură toți nutrienții necesari: aminoacizi esențiali, acizi grași esențiali, vitamine și minerale; că altfel carențele duc la boală și nu ne mai îngropi pe toți.
  • Mănâncă ce mâncau străbunii pentru că genetica ta e adaptată locului. (ca idee dacii mâncau brânză, linte, fasole, spanac, usturoi, struguri, mere, zmeură; romanii au venit cu mei; turcii au adus vinetele)
  • Mănâncă de 2 ori pe zi + maxim o gustare, iar după 65 de ani poți avea 3 mese + o gustare.
  • Mănâncă într-o fereastră de timp de 10 ore sau mai puțin.
  • Ține periodic post prelungit de 5 zile, sau dieta care mimează postul (doar așa activezi autofagia și celulele stem pentru a întineri) Ce înseamnă dietă care mimează postul? E cam ca atunci când mergi tu la lucru și mimezi munca … văzu omul că poți mânca o țâră fără să pierzi avantajele postului. Mănânci până la: 400 de calorii de carbohidrați complexi (brocoli, roșii, morcovi, dovleac, ciuperci), 400 de calorii din grăsimi (nuci, ulei de măsline) + suplimente de vitamine, minerale și omega 3. (eu unul sunt sceptic … mai bine un post curat, sau doar cu grăsime, părerea mea)
  • Țintește o circumferință a burții mai mică de 100cm pentru bărbați și 88 pentru femei, prin aplicarea tuturor metodelor de mai sus.
  • Fă sport (cât pe ce să se piardă rândul ăstă la traducere)

Acum că ai aflat cum să treci de sută … trebuie și o atitudine potrivită …

4 COMENTARII

  1. Informatii logice {cauza-efect}, umor, dovezi, ….o sa te mai vizitez.

    Oare, daca ai deja fibroza ficat, inflamatie , virusi, osteoporoza, pietre bila si ficat, ce strategie ar merge?
    Mi se pare ca e un cerc vicios. Era o intrebare retorica :))). Numai daca nu te loveste vreo revelatie.

    Good job! 🙂

  2. “Ce înseamnă dietă care mimează postul? E cam ca atunci când mergi tu la lucru și mimezi munca … văzu omul că poți mânca o țâră fără să pierzi avantajele postului.”
    🤣🤣🤣

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here